Catarare Multi Pitch

Bucegi: Fisura Albastra Directa 6B/ varianta Mosului 6A

 Cel mai cunoscut traseu de perete din Romania, caracteristica morfologica definitorie a Peretelui Vaii Albe din Bucegi. Ruta serioasa, care necesita o buna pregatire fizica si tehnica, dificultatea traseului fiind cumulata cu apropierea si retragerea. Catarare variata, si aeriana in partea de sus a peretelui, un traseu care te tine in priza pana la capat. La peste cincizeci de ani de la premiera, ramane o provocare pentru orice catarator.

Nr. participanti / ghid –  maxim 1:1

Alte trasee pe care le ghidez in masivul Bucegi: Innominata 6A, Scorpionul 5B/6A, Hermann Buhl 5A, Cataratorul 4B, Fisura Intrerupta 4A, Fisura Rasucita 4B, Fisura Insorita 5A, Sperantei 6B, Creasta Costila Galbenele 3B, Acele Morarului 3A, Creasta Picaturii 2B, Albisoare (in general iarna)

PIATRA CRAIULUI :CREASTA BONDARULUI

Un traseu de catarare de mai multe lungimi de coarda situat intr-un cadru natural deosebit – Canionul Cioranga din masivul Piatra Craiului. Ruta se caracterizeaza prin catarare in general usoara avand un singur pasaj mai solicitant. Ruta de acces ne poarta pe langa refugiul Sperantelor si retragerea se face pe Valcelul cu Fereastra, o vale de abrupt spectaculoasa. Deja situata in mediul alpin, ruta ofera o mostra despre ce inseamna catararea in cetatea Craiului.

Nr. participanti / ghid –  maxim 1:2

Alte trasee pe care le ghidez in masivul Piatra Craiului: Lespezile Lirei 5B, Coarnele Caprei 4B

POSTAVARU : Lupul Cel Rau 5B

Aceasta ruta de escalada de mai multe lungimi de coarda este poate cea mai frumoasa din masivul Postavaru. Catararea este frumoasa si eleganta, roca este adrenta si satisfactia miscarilor este deosebita. Ruta solicita experienta anterioara si o forma fizica buna, oferind in schimb bucuria unei catarari frumoase si variate. Peisajul oferit de pauzele in regrupari include masivele Bucegi, care primavara inca este acoperit cu zapada, Baiului si Piatra Mare, adaugand un plus de savoare experientei.

Nr. participanti / ghid –  maxim 1:2

Alte trasee pe care le ghidez in masivul Postavaru: Cezar Manea 4B, Exodus 6A, Diedrul Corbilor 5B, Cangurul 4B, Mielul cel Bland 5B, Pantera Roz 5B, Acvila 5B, Cotofana 5A, Ulyse 6A, Catrinel 6A, Diedrele din Fata Inalta 5B

Postavarau: Caprioara/Iepurasul 4B/5A

Trasee de escalada de mai multe lungimi de coarda, care, fara a avea dificultati serioase, ofera atat provocari pentru catarator, cat mai ales expunere si satisfactia escaladei intr-un cadru natural deosebit. Expunerea sudica a peretelui face rutele practicabile de la jumatatea primaverii pana toamna tarziu. Oricare dintre aceste rute clasice reprezinta o optiune excelente pentru cei care vor sa isi consolideze experienta si increderea in sine pentru catararea multi-pitch.

Nr. participanti / ghid –  maxim 1:2

POSTAVARU: CREASTA GENERALULUI/ PANSELUTA

Trasee usoare de escalada de mai multe lungimi de coarda, oricare dintre cele doua ofera o introducere potrivita pentru acest gen de activitate intr-un ambient deosebit – Cheile Rasnoavei, respectiv masivul Postavaru. Se preteaza pentru incepatori care vor sa descopere alpinismul. Catararea este usoara si retragerea nu pune probleme. Atat  farmecul Cheilor Rasnoavei, cat si privelistea catre Bucegi din versantul sudic al Postavarului genereaza un cadru deosebit.

Nr. participanti / ghid –  maxim 1:2

Situat in Peretele Vaii Albe este un clasic al Bucegiului. Ofera o experienta de catarare in cel mai mare perete din Romania, in mediu alpin, cu o larga perspectiva din regrupari catre Valea Prahovei, dar si intr-un plan foarte apropiat, catre legendara Fisura Albastra. Catararea este in general usoara, lungimile din treimea finala avand dificultati moderate. O alegere buna pentru cineva care vrea sa se familiarizeze cu Peretele Vaii Albe.

Nr. participanti / ghid –  maxim 1:2

O tura clasica din Masivul Fagaras, unde dificultatea tehnica este redusa, marea atractie provenind din spectaculozitatea cadrului natural alpin in care se afla – creasta masivului Fagaras, si din formatiunile cu denumiri care au ajuns sa fie consacrate – Strunga Marelui V, Urechile de Iepure, Cetatea Vartopelului. Accesul vara este usurat de drumul Transfagarasan. Poate fi parcurs atat de la V la E (incluzand mai multa catarare), cat si invers.

Nr. participanti / ghid –  maxim 1:2

Alte trasee pe care le ghidez in masivul Fagaras: Muchia NE din Coltul Balaceni 3B, Muchia Balii 2B, Muchia Buteanului 2A, Creasta Estica din Turnul Lacului (Caltun), Fata Nordica a varfului Lespezi (iarna)

Phoenix 6A, Paianjenul Galben 6B

Parang – Cheile Galbenului – Pestera Muierilor (zona excelenta pentru cursuri de escalada, multipitch, trad, via ferrata):

Cezarica 3B, Marian 4A, Creasta Baietilor 2B, Creasta Fetelor 3A, Hornul lui Alexandru 3B, Diedrul Slamandrelor 3B, Baticu 3A, Tabara 89 4B, Hornul Vanturilor 4B, Vasidava 4A, Fisura Pintenului 4B, Pintenul Dorului 3B

Fisura Bobot 5B, Fisura Diavolului 5B, Creasta Capitanului 4A

Retezat: Creasta Vulturilor 3B (in general iarna)